…are? N-are? Dac-ar fi să ne luăm după Plugușor și după omătul care mare nu-i, am putea conchide că anul care vine n-are semne de belșug, cel puțin pentru brazda de sub plug. Cum însă oameni sîntem, iar speranța moare ultima, n-are rost să cădem în depresie taman la cumpăna dintre ani, că de vești
Ca orice superlativ relativ, nu este tocmai simplu de identificat. Istoricul medievist Michael McCormick, profesor la Universitatea Harvard, l-a identificat, însă. Conform domniei-sale, anul 536 „a fost începutul uneia dintre cele mai proaste perioade ale omenirii, dacă nu chiar cel mai prost an”. Explicații? Desigur. Timp de vreo 18 luni, Europa, părți din Africa și
Poveștile nu își pierd forța de seducție nici în lumea secularizată. Pe tărîmul lor miraculos, tîlcul poate deschide oricînd poarta credinței. Fără a înceta să fie o carte sfîntă, Biblia a fost și este povestită copiilor, mereu cu sufletul deschis către supranatural. Iar scriitorii știu că și adulții sînt atrași de povești. În romanul Doctor Jivago
Ultima oară cînd dezbaterile din Parlamentul României au provocat un interes autentic din partea unor sectoare largi de populație, instituția se numea Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, nu era chiar un parlament și se zbătea confuz să găsească un compromis între interesele fostei nomenclaturi comuniste și idealurile revoluției din 1989. Dezbaterile erau difuzate de televiziunea publică
La 34 de ani de la ceea ce curajoșii numesc „revoluție“, prudenții – „evenimente“ și conspiraționiștii – „lovitura de stat“, există unele statistici europene (Eurostat) care îi plasează pe români printre cei mai fericiți dintre europeni. Dar luînd în considerare alte fapte și circumstanțe – de pildă, faptul că atîția conaționali au plecat sau pleacă
Staţi să-mi pun scutul anti-înjurături… Aşa… Gata. Pa-paaaam! Naţionala de fotbal! Nu, nu daţi cu ranga aia ruginită… Nu la cap!… Uf! Fiţi rezonabili! Să faci bici din… hmm… e o chestie care ar trebuie să scape de gravitaţia planetei de heităreală. Gîndiţi-vă! Luată pe jucători, echipa asta galbenă (de frică, nu demult) e cea mai sfrijită dintre
John F. Kennedy/ wikimedia commons Pe măsură ce alegerile prezidențiale americane din 2024 se apropie, putem observa trei tabere principale ale dezbaterii despre cum ar trebui să se raporteze SUA la restul lumii: internaționaliștii liberali, care predomină de la al Doilea Război Mondial încoace, adepții replierii, care vor retragerea SUA din anumite alianțe și instituții
În decembrie 1989, pînă și să strigi pe stradă numele unor munți celebri din lume era un act de revoltă. Suna subversiv. Ei bine, chiar asta a făcut un grup de alpiniști români în timpul Revoluției. Strigau pe străzile Bucureștiului: „Everest! Mont Blanc! Kilimanjaro!”. Istoria e povestită de David Neacșu, exploratorul care atunci se afla
Prin anul al IV-lea de facultate, un coleg şi bun prieten de-al meu hotărî să se însoare. Cu cîteva zile înainte de eveniment, Ianut – amicul în discuţie – căzu pe gînduri, cuprins fiind, se pare, de anxietăți. L-am întrebat ce se întîmplase. Ianut m-a privit cu ochi îngrijoraţi şi mi-a spus un lucru tulburător.
În cultura citadină românească, cel puțin așa cum o reflectă presa și literatura vremii, figura lui Moș Crăciun s-a constituit destul de repede, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, sub influența unor modele occidentale (mai ales germane și franceze). Procesul a fost concomitent cu preluarea și impunerea altor obiceiuri, în primul rînd a bradului
Nu știu dacă vreunul dintre cititorii revistei Dilema veche a fost să cerceteze la fața locului cam care sînt condițiile de viață în mediul rural profund al țării noastre. Nu știu dacă vreunul a fost să cerceteze la fața locului nici măcar care sînt aceste condiții de viață în zone, să le spun așa, mai marginale ale
Oamenilor le place să creadă în mituri – fie ele și electorale. Este ca și cînd ai avea un frumos vis-de-zi sau cu ochii deschiși. E revigorator, dătător de speranță în momente tulburi. Compensează teama pe care o resimt, grija care-i apasă, disprețul cu care sînt tratați de alții, mai puternici, resentimentele de care s-au
Ce i-ar putea răspunde un colonel responsabil cu supravegherea spațiului aerian american în timpul Războiului Rece unui copil care îl sună la centrul de comandă și îl întreabă de… Moș Crăciun? Există un răspuns și este cît se poate de real. Ca și întîmplarea care a avut loc pe 30 noiembrie 1955. Atunci, domnul colonel Harry Shoup a primit un telefon la Comandamentul
Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebînd: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot
Victoria în alegeri a candidatului nonconformist Javier Milei nu anticipa ce avea să urmeze. Milei a cîștigat alegerile din Argentina de pe o platformă economică libertariană, un curent economic care crede în statul minimal, și cu o idee care în alte state ar fi speriat o mare parte a electoratului, și anume abandonarea monedei naționale
Întrebat de Sean Hannity de la Fox News dacă intenționează să abuzeze de puterea pe care ar putea-o redobîndi după alegerile de anul viitor, Donald Trump a răspuns că „doar în prima zi”. Acest răspuns, în parte glumă, în parte sarcasm și parțial serios, a ultragiat încă o dată cercurile liberale din America și de
Ascanio Damian mi-a fost vecin și rudă prin alianță. Era căsătorit cu una din fermecătoarele fete ale lui Miron Nicolescu (Marta), a căror mamă era soră cu soacra mea. Cele două familii împărțeau aceeași curte, în strada Paris, în două case construite prin 1928 de bunicul Gheorghe Costescu, fost învățător în echipa lui Spiru Haret. Dialogul cu
Aud că sprijinul pe care lumea liberă îl acordă Ucrainei în lupta cu invadatorul rus se șubrezește pentru că „se pierde opinia publică”. Specialiștii în opinia publică spun că „a obosit”. Nu, firește că opinia publică nu luptă și, de altfel, nu face nimic special pentru efortul de război al Ucrainei. Dar a obosit. Adică
„Algoritmul nu este o invenție diabolică, un monstru scăpat de sub controlul creatorilor săi. Ca în cazul tuturor lucrurilor inventate de om, și de algoritm depindem în funcție de locul pe care i-l acordăm în viața noastră”, scrie istoricul Thierry Wolton în cartea Noile drumuri ale servituții noastre. Și scrie bine, abordînd un subiect pe cît de actual, pe atît
Nu ştiu cîţi dintre dumneavoastră au avut vreodată puterea să urmărească – înainte de 1989, fireşte – un film nord-coreean despre virtuţile clasei muncitoare şi ale partidului unic, de la cap la coadă. Eu am făcut-o de două sau trei ori în copilărie. Una dintre aceste experienţe mi s-a întipărit în memorie precum pecetea în
Poate doar războaiele momentului să fi fost mai discutate în ultimul an decît progresul în zona Inteligenței Artificiale. Dincolo de bancurile cu Skynet și terminatori gata să ne fure sendvișul și slujbele, domeniul este unul pasionant, avansul tehnologic uriaș și potențialul atît de mare încît amintitele glume au uneori caracter semiprofetic. Undeva, în Hollywood-ul tocmai ieșit dintr-o
Oare de ce adoptă atît de mulți oameni din timpurile noastre ideologii, crezuri sau pur și simplu opinii extremiste, ori cel puțin radicale? Căci faptul e destul de evident, fie și după tendințele de creștere în sondaje sau chiar la vot ale partidelor și mișcărilor radicale, și asta cam pretutindeni în Europa sau în America
Fără dată Două pasaje caracteristice, dar spectaculos contradictorii din Charles Darwin (Autobiography) : 1) „Pînă la treizeci de ani, și după, poezia de tot soiul ca aceea a unor Milton, Gray, Byron, Wordsworth, Coleridge sau Shelley îmi provoca o mare plăcere și chiar și ca elev m-am bucurat intens de Shakespeare, mai ales de piesele istorice. (…)
După ce am citit textul lui Tolo m‑am uitat la Planeta Maimuţelor. Mi s‑a părut instructiv. Specii, bătălii pentru supravieţuire, ceaţa războiului şi insanitatea de a crede că poţi modela lumea ca pe o mînă de lut. Am intrat cu toţii, de ceva vreme, ca personajele acelui film, într‑o logică de totul sau nimic. Nu
Pe terasa imobilului unde am stat ultima oară în New York, la etajul 23, era o grădiniță cu multe plante și arbuști, cu mese, scaune și chiar o piscină. Un loc de relaxare la înălțime. De jur împrejur, însă, erau adevărate fronturi de blocuri de două ori mai înalte, deși mai vechi, construite din cărămidă