Schisme și uniri
|

Schisme și uniri

Multele pericole care amenință democrația constituțională – regimul politic al lumii libere – pot fi grupate, pentru simplificare, în două categorii.  Pierderea sensului valorilor care fundamentează acest regim politic și, pe cale de consecință, disoluția potențialului combativ pentru apărarea lor, radicalizarea polarizărilor politice și sociale, prin tendința de excludere reciprocă, amploarea discursului populist și creșterea

Sfîrîiac și gulgută
|

Sfîrîiac și gulgută

Cuvîntul sfîrîiac are o aură culturală, pentru că apare în amintirile despre Ion Creangă: cea mai cunoscută dintre evocări este un text al lui Artur Stavri, publicat în revista Șezătoarea în 1899; acesteia i se adaugă și o versiune povestită de Sadoveanu, în Anii de ucenicie. Dincolo de prestigiul asocierii cu un scriitor clasic, cuvîntul rezistă prin ingeniozitatea poveștii pe

Curs de gospodărie din 1927, luna ianuarie
|

Curs de gospodărie din 1927, luna ianuarie

Te duce cu gîndul către alte timpuri și spații, mai simple, mai relaxa(n)te și mai utile deopotrivă. Nu-i cine știe ce întreprindere complexă sau sofisticată, dar asta nu o face neinteresantă, ba dimpotrivă. Are un titlu simplu, scris în caiet la cursul de gospodărie de la finalul anului 1927 de bunica Ana: „Ce face o gospodină

Un semnal îngrijorător pentru creștini
|

Un semnal îngrijorător pentru creștini

Abia trecuta sărbătoare a Nașterii Domnului a fost anulată la Betleem. Nu e clar cine a decis așa ceva, dar nu e greu să deducem că e vorba despre autoritățile locale și regionale care administrează acest loc – acum, parte a Teritoriilor Palestiniene guvernate de Autoritatea Palestiniană. Dacă nu ni s-a spus clar cine a

Ieminescu
|

Ieminescu

Înainte de 1989, elevii cu (prezumtiv) talent scriitoricesc se întîlneau, o dată pe an, într-o competiţie artistică (destul de dură, cu două probe scrise), cunoscută sub numele de Olimpiada Şcolară de Literatură. Mulţi au criticat după Revoluţie aceste „olimpiade”, considerîndu-le variantele „intelectuale” ale Daciadei sau chiar ale „Cîntării României“. În anumite privinţe, înclin să fiu de acord

Reforma, azi o vedem și nu e…
|

Reforma, azi o vedem și nu e…

Există o oboseală a reformei care se manifestă în România. Ne aflăm în situația deloc simplă în care o bună parte a populației și-a pierdut nu doar apetitul pentru reforme, ci și încrederea în succesul reformelor.  România a avut mai multe valuri de reforme. Primul a fost în anii ’90, atunci cînd economia socialistă s-a transformat

Tradiții ale învățămîntului autohton
|

Tradiții ale învățămîntului autohton

Cu vreo șapte ani în urmă am publicat – în perspectivă memorialistică – textul de mai jos. Îl reiau, pentru că, la noi, „amintirile” au mereu un nimb de actualitate… „Parc-a fost ieri” e aproape totuna cu „parc-ar fi azi…”. Fapt e că problema învățămîntului, liceal și universitar, e, ineviabil, pe agenda „României educate”, dar mai degrabă ca o

Prost autohton sau prost sincron?
|

Prost autohton sau prost sincron?

Cazul președintei universității Harvard, Claudine Gay, care a trebuit să-și dea demisia în urma unor acuzații întemeiate de plagiat, care au urmat unor acuzații la fel de justificate de antisemitism, are mult dintr-un scandal decisiv. Arată, printr-un caz-simbol, cît de departe s-a mers pe linia exagerării „corectitudinii politice” (Gay a fost prima femeie de culoare

Femeia fatală care a fost spioana unui mare domnitor român. I-a fost amantă și i-a dăruit doi copii

Femeia fatală care a fost spioana unui mare domnitor român. I-a fost amantă și i-a dăruit doi copii

A fost unul dintre cei mai iubiți conducători români, primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România, însă, a avut și o mare slăbiciune, care l-a făcut să își piardă și tronul. Este vorba despre Alexandru Ioan Cuza. Cine este femeia care a fost spioana, amanta și cea care i-a dăruit doi copiii…

Ne mai interesează Jocurile Olimpice din anul care vine?
|

Ne mai interesează Jocurile Olimpice din anul care vine?

Ne interesează dacă e despre performanţe. Deşi, în esenţă, nu despre asta este. Jocurile Olimpice s-au născut dintr-un soi de iubire, chiar dacă le-au fost moaşe nişte Monsieurs cu diverse agende. Treaba aia cu participarea care e importantă. Jocurile au fost o sărbătoare a unor tineri care mergeau ca în tabără ca să se îndrăgostească şi să arate

Noaptea pe afară
|

Noaptea pe afară

Amicul Georgescu mi-a povestit ce i s-a întîmplat nu foarte demult. Era pe cînd ziua scăzuse mult și întunericul domina tot mai nestingherit și mai nesuferit, pe cînd și soarele începuse a-și pierde timpul său, acela scurt care-i mai rămăsese din zi, ascunzîndu-se printre nori și cețuri tot mai posomorîte, iar frigul lua locul, din

Picnic de Anul Nou
|

Picnic de Anul Nou

Asocierea dintre picnic și revelion, surprinzătoare la prima vedere, are de fapt o vechime considerabilă, care reflectă sensurile schimbătoare ale cuvintelor. În Cantor de avis și comers din 16 ianuarie 1840, era descris „picnicul strălucit” din 31 decembrie 1839, din Sala Momolo, la care participase chiar prințul Alexandru Ghica. Italianul Momolo, despre care scriu toate istoriile orașului București, e pomenit de Dimitrie

Note, stări, zile
|

Note, stări, zile

Primăvara 2001 A se reciti Dumitru Drăghicescu pentru a savura „stabilitatea“ autohtonă. Două exemple la îndemînă (Din psichologia poporului român, 1907). Primul: „…în epoca de tranziție în care ne aflăm…“. S‑ar zice că, la noi, „tranziția“ e tradiție, o formă fatală de continuitate a „modernității“ politice românești… (Adaos actual: bibliografia recentă a temei o confirmă. Vezi

Cel mai rău an din istorie
|

Cel mai rău an din istorie

Ca orice superlativ relativ, nu este tocmai simplu de identificat. Istoricul medievist Michael McCormick, profesor la Universitatea Harvard, l-a identificat, însă. Conform domniei-sale, anul 536 „a fost începutul uneia dintre cele mai proaste perioade ale omenirii, dacă nu chiar cel mai prost an”. Explicații? Desigur.  Timp de vreo 18 luni, Europa, părți din Africa și

Îngerii – mesagerii și slujitorii Legii
|

Îngerii – mesagerii și slujitorii Legii

Poveștile nu își pierd forța de seducție nici în lumea secularizată. Pe tărîmul lor miraculos, tîlcul poate deschide oricînd poarta credinței. Fără a înceta să fie o carte sfîntă, Biblia a fost și este povestită copiilor, mereu cu sufletul deschis către supranatural. Iar scriitorii știu că și adulții sînt atrași de povești. În romanul Doctor Jivago