Microbiști și tifosi

Cuvîntul microbist este, foarte probabil, o invenție de succes a presei sportive, intrată în uzul curent și devenită rapid un termen aproape standard, căruia vorbitorii nici nu-i mai percep originea metaforică și umoristică. Termenul a fost inclus în prima ediție a Dicționarului explicativ (DEX), în 1975, cu o definiție care va fi păstrată și în edițiile succesive: „spectator pasionat (în mod excesiv) la o întrecere sportivă (în special de fotbal)”; au rămas neschimbate pînă azi și eticheta stilistică inițială („familiar”), și etimologia cuvîntului (din microb, cu sufixul –ist). Baza de date Arcanum ne permite acum să observăm răspîndirea rapidă a cuvîntului, în presa românească din secolul al XX-lea: microbist are doar cîteva atestări anterioare anului 1960, pentru ca în cele două decenii următoare (1960-1979) să apară, brusc, cu 1.849 de înregistrări. Cea mai veche atestare pe care am găsit-o deocamdată (baza de date fiind în continuă creștere, pot apărea și altele, anterioare) este din 1956: „în fiecare secție sau atelier din fabrici și uzine există cel puțin cîte un așa numit «microbist», adică un om care n-ar lipsi în ruptul capului de la o competiție sportivă” (Sportul popular). Cuvîntul este pus între ghilimele și precedat de formula prudentă de asumare parțială („așa-numit”): două dovezi ale noutății sale în limbă. În aceeași perioadă, tot în presa sportivă, găsim și o serie sinonimică interesantă: „«Drukeri», «microbiști» sau suporteri cum li se spune la noi, «baleșniki» cum li se spune în U.R.S.S., «tifosi» cum li se spune în Italia” (Sportul, 1958).

Microbist s-a dezvoltat dintr-o metaforă cognitivă destul de simplă, care echivalează pasiunea cu o boală. În aceeași ordine metaforică, și cuvîntul microb este folosit cu sens figurat, mai ales în sintagme care indică obiectul unei pasiuni: „Unii spun despre el că are «microbul sportului», pentru că se ocupă cu suflet de echipa de fotbal” (Viața nouă, 1956); „are microbul teatrului” (Flacăra, 1958). Explicația analogiei este chiar detaliată umoristic în presa epocii: „Microbismul este o boală ca toate bolile, cu excepţia caracteristicii că nu trebuie tratată… ci menajată. Cel infectat de microbul meciurilor poartă numele de «microbist», fiindcă poartă microbul în el, ca orice purtător de germeni din alte boli infecto-contagioase. Boala evoluează în accese, de regulă săptămînale” (Fiziopatologia microbistului, în Sportul, 1967).

În prezent, microbist este folosit frecvent, aproape exclusiv pentru a-l denumi pe suporterul pasionat de fotbal: „peste 100.000 de microbiști au decis: Dinamo este favorită la cîștigarea campionatului” (gsp.ro), „Grupurile de microbiști au umplut terasele din Centrul Vechi” (stirileprotv.ro), „știri despre microbiști” (sport.ro) etc. Concurența mai recentă cu fan nu este periculoasă, pentru că anglicismul (folosit pentru variație) are o acoperire prea largă, nespecializată. Și microb este încă folosit cu sens metaforic (neînregistrat de dicționare): „turismul (…) are microbul lui” (Cuvântul nou, 1996), „capul familiei are microbul pescuitului” (Gazeta de Sud, 2002), „are microbul vitezei în sînge” (Obiectiv, 2004).

E posibil ca metafora pasiunii ca boală să se fi dezvoltat autonom, în interiorul limbii române, dar la apariția ei puteau contribui și modele străine. Apariția uzului figurat în primele decenii ale perioadei comuniste ne-ar duce cu gîndul spre o eventuală influență din rusă, dar tradiția presei sportive românești indică mai curând o posibilă sursă italiană. Între derivatul românesc microbist și derivatul italienesc tifoso există o asemănare evidentă. Tifoso, avînd sensul de bază „bolnav de tifos”, este atestat în italiană și cu sensul „suporter pasionat”, încă din 1929 (Manlio Cortelazzo, Paolo Zolli, Dizionario etimologico della lingua italiana, 1999). Deși există mai multe posibile explicații ale evoluției sale semantice, cea mai probabilă este metafora care leagă boala (tifo, „tifos”) de febrilitatea pasiunii sportive. În presa sportivă românească din perioada interbelică termenul italienesc a fost preluat rapid: „sâmbătă după amiază vor sosi în capitală două avioane speciale cu suporterii italieni. Aceştia, cunoscuţi pentru temperamentul lor şi pentru înverşunarea cu cari îşi susţin echipa, au fost numiţi «Tifosi»” (Universul sport, 1938); „se întâmplă, însă, uneori ca excesul de entuziasm al admiratorilor – «tifosi», cum li se spune în Italia – să aibe urmări tragice” (Gazeta sporturilor, 1946). Exemple din presa anilor 1970-1980 („Parcul Borghese a fost invadat de tifosi”, „tifosii […] veniți peste noapte din toate colțurile Italiei”) au făcut ca termenul italienesc să fie înregistrat de Florica Dimitrescu încă din prima ediție a Dicționarului de cuvinte recente (1982).