Cetatea Hârșova, atacată de frații Buzești, din ordinul lui Mihai Viteazul

Orașul Hârșova poartă în spate o istorie prea puțin cunoscută: de la așezarea dacă și castrul roman Carsium (construit de Împăratul Traian în anul 103), la cetate feudală, ridicată de bizantini și stăpânită de genovezi, de domnitori români, dar și de otomani.

Jurcova, Corsov sau Hârșova, cetatea de pe malul dobrogean al Dunării se afla față în cu o altă așezare importantă, Cetatea de Floci, de pe malul stâng al Dunării, locul de naștere al domnitorul Mihai Viteazul.

Cetatea Hârșova a rezistat până la războiul ruso-turc din 1828-1829.

Potrivit istoricului Radu Ciobanu, autorul unui amplu material despre Cetatea feudală de la Hârșova, în Buletinul Monumentelor Istorice pe anul 1970, primele veacuri ale citadelei sunt învăluite în mister. După preluarea ei de genovezi din mâna bizantinilor, cetatea a fost cucerită, cel mai probabil de Dobrotici, care a lăsat-o moștenire fiului său, Ivanco.

Informații mai bogate avem odată cu interesul otomanilor pentru această regiune. Astfel, în 1388, din timpul marele vizir Ali-Pașa, cel care a cucerit pentru o perioadă scurtă Dobrogea de la despotul Ivanco, aflăm că zidurile cetății erau în stare proastă, fiind menționată cu numele Jurcova.

În 1389, după alungarea turcilor și ocuparea Dobrogei de Mircea cel Bătrân, cetatea Hârșova a trecut în stăpânirea Domnului Țării Românești.

Pacea nu avea să se așeze peste cetate nici după instalarea stăpânirii turcești în Dobrogea, la 1416 (1417 sau 1420 după alte surse), care a durat până la Războiul de Independență (1877-1878). În urma deselor războaie purtate de turci, cetatea avea să decadă atât din cauza lipsei comerțului, cât și a faptului că aici a fost instalat un centru militar administrativ otoman.

Potrivit sursei citate, „ocupația otomană nu a putut opri pentru mult timp evoluția firească a societății de pe ambele maluri ale Dunări și, astfel, în secolul al XVI-lea, Hârșova, centru militar și administrativ turcesc, redevine un oraș cu o activitate comercială intensă”.

Liniștea cetății avea să fie tulburată chiar de domnitorul Mihai Viteazul, la sfârșitul secolul al XVI-lea, în anul 1595, care cunoștea bine orașul așezat în fața locului său natal, Cetatea de Floci. Scopul luptei: alungarea turcilor și jefuirea cetății.

Astfel, ne arată Radu Ciobanu, Mihai Viteazul le-a ordonat fraților Buzești să atace cetatea pe 1 ianuarie 1595. La comanda armatei se mai aflau Preda Spătaru și Radu Comisul:

„După o scurtă luptă pe suprafața înghețată a Dunării, armata română, victorioasă, a pătruns în cetate și după ce a alungat supraviețuitorii garnizoanei, cc. 2000 de oameni, a jefuit orașul, luând prăzi bogate. Lupta de la Hârșova pare să fi fost însemnată, provocând ecouri în rândurile opiniei publice occidentale. În 1595 italianul Francesco Tossi, pe harta sa publicată la Florența, menționează numele localității Corsov (Hârșova) ca unul din punctele unde turcii au suferit o grea înfrângere”.

Modelul lui Mihai Viteazul, de a ataca și jefui cetățile de pe malul dobrogean al Dunării a fost preluat și de succesorul său Radu Șerban, continuator al luptei împotriva turcilor, iar apoi și de Mihnea al III-lea Radu. Desele atacuri ale românilor i-au determinat pe turci în secolul al XVII-lea să întărească zidurile cetăților dunărene.

Războaiele ruso-turce care au frământat sud-estul Europei în secolele XVIII-XIX, aveau să aducă, însă, sfârșitul cetății medievale Hârșova. În urma războiului din 1828-1829, armatele ruse, pătrunse în Dobrogea, au cucerit localitățile Hârșova, Constanța și Tulcea, între 11 și 16 iunie 1828.