Cătălin Tolontan a publicat o scrisoare de adio la îndepărtarea sa de la Gazeta Sporturilor odată cu închiderea ediţiei tipărite. E un adio al independenţei presei sportive?

După ce am citit textul lui Tolo m‑am
uitat la Planeta Maimuţelor. Mi s‑a părut instructiv.
Specii, bătălii pentru supravieţuire, ceaţa războiului şi insanitatea de a
crede că poţi modela lumea ca pe o mînă de lut. Am intrat cu toţii, de ceva
vreme, ca personajele acelui film, într‑o logică de totul sau
nimic. Nu mai există mijloc. Nu mai există răgaz, reflecţie. Nu mai există
valoare, există doar plusvaloare. Tolontan descrie o lume distopică în care
jurnaliştii devin influencer‑i ai jocurilor de noroc
(oricum s‑ar
numi şi oricît de savant ar fi împachetate, asta sînt). Lumea aceea e pe cale
să se în­tîmple. Dependenţa unei părţi din ce în ce mai mari a populaţiei de
visul marii lovituri revarsă o mană cerească asupra sportului şi a presei lui.
Sub această hipnoză, regulile meseriei dispar precum victimele mafiei în acid.
Nu mai rămîne nici urmă, de fapt nici nu au existat vreodată. Fostul redactor‑şef
al Gazetei descrie seninătatea cu care cei veniţi să implementeze noua
cultură pseudojurnalistică declarau oricui că nu văd nici o incompatibilitate
între meseria de ziarist şi cea de agent de publicitate. Funcţionează foarte
bine împreună. O publicaţie ultrapremiată, cu oameni recompensaţi la Oscaruri,
e desfiinţată cu firescul cu care arunci la gunoi o haină veche. Ba încă aia
îţi mai poate naşte ridicole sentimentalisme, îţi aduci aminte contextul în
care ai purtat‑o,
ai madlene. Nu şi în cazul ăsta. Nu cu ocazia ultimului print. De pe o zi pe
alta ne‑am
trezit fără. Ca atunci cînd unul se trezeşte şi nu mai cunoaşte pe nimeni
împrejur, soţia plînge, copiii se ascund speriaţi. Dar lumea merge înainte.
Lumea va merge înainte pînă cînd nu va mai fi şi atunci va continua să meargă
înainte prin Inteligența Artificială, urmaşa prostiei naturale. Priviţi, trăim
momente istorice! – cum zicea, în demenţa lui, Colonelul, amintindu‑şi
de marii şefi de oşti ai trecutului american în faţa maimuţei Caesar, uimită de
atîta dezumanizare. Priviţi cum se schimbă, cum alunecă și cum se
contorsionează, cum se despoaie toate. Priviţi viitorul în ochi. Priviţi‑l
şi amintiţi‑vă
de versurile lui Cohen.