Valentin Constantin și Diana Botău

Centrul pentru Studii de Drept Natural
și Analiză Normativă a organizat recent lansarea unui curs universitar de
excepție, elaborat de Diana Botău și Valentin Constantin, publicat la Editura
Hamangiu: Drept internațional. Partea generală. Recunoscut ca unul
dintre cei mai buni specialiști în domeniul dreptului internațional, mai ales
după publicarea în anul 2010 a unei lucrări cu același titlu, Valentin
Constantin, profesor emerit al Universității de Vest din Timișoara, a avut
generozitatea să își asocieze acum o coautoare din noua generație, care a
confirmat vocația pedagogică și de cercetare, prin activitatea desfășurată la
Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Rafinat cunoscător al teoriei dreptului
și al filosofiei politice, Valentin Constantin a acomodat disciplina dreptului
internațional cu doctrina franceză și anglo-americană, precum și cu practica
instanțelor internaționale, într-o viziune proprie, coerentă și profundă. Continuarea
unei opere în știința juridică, tributară frecventelor schimbări normative și
bogatei evoluții jurisprudențiale, este posibilă
numai dacă se asigură succesiunea generațiilor. Deși contribuțiile celor doi
autori nu sînt diferențiate, prezenta ediție a cărții nu este o simplă
actualizare a ediției din anul 2010, ci cuprinde analize și interpretări noi,
în bună măsură rodul dialogurilor și schimburilor de idei dintre Diana Botău și
mentorul său. Dacă exemplul profesorului Valentin Constantin ar fi urmat și de
alți colegi, cercetările juridice și demersurile pedagogice ar fi mult mai
performante.

Acest curs universitar a apărut într-un
moment în care dreptul internațional este pus la grea încercare. Sub pretextul
înlocuirii ordinii internaționale unipolare – constituite după implozia
comunismului în estul Europei – cu o ordine multipolară, regimurile
dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă,
propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice, clădită pe valorile
demnității, libertății și siguranței persoanei. Sabotarea actualei ordini
internaționale nu este o acțiune spontană, de dată recentă. În iulie 2016,
China și Rusia au adoptat Declarația comună asupra dreptului internațional.
Aproape ignorată la vremea ei de către liderii politici și mediile intelectuale
din Uniunea Europeană și Statele Unite, deși anexarea Crimeei de către Rusia cu
doi ani mai devreme era semnul clar al unei tendințe expansioniste, Declarația
pregătea o schimbare de paradigmă. Comunitatea universitară din cele două
țări a fost decuplată treptat de la circuitele intelectuale transnaționale ale
dreptului internațional, ca reacție împotriva așa-numitei hegemonii
occidentale din acest domeniu. În prefața cărții lor, Diana Botău și Valentin
Constantin evocă o cercetare comparativă făcută de Anthea Roberts cu privire la
cursurile de drept internațional predate în cele cinci state care au calitatea
de membru permanent al Consiliului de Securitate, precum și în cîteva
universități din Australia. Rezultatele cercetării, publicate în 2017, la doar
un an după adoptarea Declarației comune asupra dreptului internațional,
confirmă efectele produse în universitățile din China și din Rusia. Mai
ales în Rusia, a scăzut drastic citarea autorilor occidentali în cursurile de
drept internațional. Examinarea tablelor de materii ale acestor cursuri ar
putea să ducă la concluzia înșelătoare, la care ajung Diana Botău și Valentin Constantin, că
„punctele comune de studiu depășesc punctele de ruptură”. Nu este cel mai
relevant raportul cantitativ dintre punctele comune și cele de ruptură.
Important este că ruptura înseamnă renunțarea expresă sau tacită la valorile
demnității, libertății și siguranței persoanei, în paralel cu hiperbolizarea
colectivismului și înmulțirea clișeelor antioccidentale. Nu este întîmplător că
în cele peste 40 de întîlniri pe care le-au avut Xi Jinping și Vladimir Putin, începînd din anul 2013 și pînă
astăzi, tonul lor împotriva Uniunii Europene și a Statelor Unite a devenit din
ce în ce mai vehement. Cei doi lideri sînt preocupați să creeze o
infrastructură intelectuală pentru această strategie politică.

Fuziunea dintre drept și politică este
uneori stridentă în dreptul internațional, iar discursul diplomatic devine, deseori,
echivalent cu minciuna. Paradoxul acestui sistem normativ este întemeierea sa
pe norma negativă universală – tot ce nu este interzis este permis –,
ceea ce asimilează ordinea internațională cu una de drept privat, deși
subiectele cele mai importante de drept internațional rămîn statele, indiferent
de regimul lor politic, autoritar sau democratic.

Două criterii măsoară cu acuratețe disponibilitatea
statelor de a respecta principiile fundamentale ale ordinii internaționale. Independența
și egalitatea juridica a statelor rămîn vorbe goale dacă statele însele, pe o
parte, refuză jurisdicțiile internaționale și executarea hotărîrilor pronunțate
de acestea și, pe de altă parte, nu acceptă calitatea persoanei ca subiect de
drept internațional în sistemul universal și în sistemele regionale de
protecție a drepturilor omului. Este limpede că tocmai statele care nu aplică
în mod onest aceste două criterii sînt și cele care încalcă independența altor
state și egalitatea juridică în raport cu acestea. Autorii observă cu
exactitate că „o reglementare prea extinsă în dreptul internațional este o pură
utopie; ne-am plasa într-o perspectivă complet nerealistă și nefuncțională,
dacă ținem cont și de faptul că în societatea internațională există deja un
dezechilibru între norme și instituții. Fenomenul «acut», în societatea
internațională contemporană, este absența sau fragilitatea instituțiilor“. Ar
mai trebui adăugat că acest fenomen este generat de statele care nu acceptă nici jurisdicțiile internaționale,
nici calitatea de subiect de drept internațional a persoanei în sistemul
universal și în sistemele regionale de protecție a drepturilor omului, încălcînd
totodată principiile independenței și egalității juridice.